Apartament CLOUD GREY

Beneficiarii au dorit amenajarea viitoarei locuițe astfel încât să reprezinte stilul lor de viață și pasiuni precum călătoriile, sportul și muzica. Dorința lor a fost aceea a unui apartament contemporan, elegant, cu ușoare influențe clasice către zona de odihnă formată din hol, dormitor și baie.

În continuare au ales o paletă de culori neutră, cu accente în fiecare încăpere, iar atmosfera a fost compusă prin intermediul obiectelor decorative.

Astfel, am creat un spațiu deschis, viu, cu diferite elemente care îți captează succesiv atenția. Livingul, holul și bucătăria sunt reprezentate în nuanțe de lemn, tonuri de gri și alb, împletindu-se pentru a crea o amenajare unitară, ca stil și cromatică.

În dormitor registrul se schimbă și întâlnim elemente sugestive ale stilului clasic, prezente ca elemente de decor pe pereți. A fost creat un joc între contemporan și un clasic sugerat. În același context a fost realizată și baia aferentă dormitorului, în nuanțe calde, simple, care să redea perfect sentimentul de relaxare.

În birou sportul stă la baza conceptului, astfel că scopul a fost crearea unui spațiu confortabil, în care echipamentele sportive să devină în mod natural parte integrantă.

Advertisements